„Sîc că l-a trăsnit Dumnezeu pe Grigore la munte!” Așa traduceau expresia latină prin anii 50-60 tipi fini (genul cocalar de astăzi) cu unghia de la degetul mic lăsată mare, netăiată. Ei erau atunci cei care dădeau tonul modei, cei care stabileau reperele fițelor zilei. Cam în același timp a apărut și pieptenele verde sau roșu în pantaloni la buzunarul din spate, sau mai discret în buzunarul de la piept al cămășii albe. Azi, sunt în treninguri scumpe, cu cărare pe mijloc stil Duran-Duran, tunși zero, cu cămașa descheiată la gât de sub care se vede discret lănțogu de j-de grame de aur.
Protipendada însă, atunci cu costume de tergal prost croite și niciodată călcate (nevestele lor erau țărănci marea majoritate, care nu știau ce-i un fier de călcat) nu traduceau expresia. Nu pentru că nu erau convinși că traducerea exactă e asta, ci pentru că nu aveau voie să pronunțe cuvântul Dumnezeu. După anii 60, moda protipendadei se accesorizează. Apare vesta de lână împletită pe sub veston vata în urechi și dinții de aur, iar după 80 apare și vestita sepcuță a la Ceaușescu .
Azi, sunt în costume scumpe impecabile, pieptănați cu cărare pe mijloc stil Pițurcă, fără perciuni și se pare -ultimul răcnet, fular.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu