Mă scotea din sărite și o scotea și pe ea.
- Lasă dracului telefonul ăla în pace!
El execută. Telefonul cu pricina, de mărimea unei cărți poștale vechi abia-i intra în buzunarul de la pantaloni. Îl bagă ușor totuși. Șușotesc ceva. Ea zâmbește . E tânără, are dinți frumoși și ochi migdalați. Seamănă cu mă-sa dar o versiune dulce, plăcută. Măsa-i o țărancă proastă. Cu ta-su-s ceva rudă. Cu el nu seamănă deloc. Poate nici nu-i a lui (nu m-aș mira).
Și băiatul e frumușel. Și încurcat. Stângaci. Are părul dat pe spate cam ca-n anii 50. Parcă-i Lucrețiu Pătrășcanu. Sau Elvis. Discuția ajunge într-un impas probabil, pentru că tipul bagă înapoi mâna în buzunar și-și scoate scula. Ea se uită disperată spre mine. Zic.
- Mă și nici nu-i poți trage una cu telefonul în cap. Deși mare și lătoc ca o cărămidă pariez că n-are nici 100 de grame. Și cu tehnica asta parcă văd că-i elastic și moale ca o brânză.
Nu zice și nu schițează nimic. E clar. Proastă ca mă-sa.
Bine, poate era și speriată; nu știu dacă știa foarte bine cine sunt, n-am vorbit în viața mea cu ea, și uite acum când îi spun câteva vorbe o îndemn să-și trăsnească boyfriendu cu telefonu în cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu