La România Cultural erau invitați doi tipi care făceau parte dintr-o formație (de fapt și aici a fost o problemă, că nu se hotărau dacă erau trupă, proiect, formație...în fine). Deci dintr-o trupă care „cânta” doar la tobe-cu derivatele lor etno-geografice. Tipii din formație(doi băieți) intr-o perfectă încâlceală de idei, chicoteli și cuvinte neterminate, (ajutați de o ea care era moderatoare plus un invitat „hors concours”), ne povesteau cum s-au blocat cu mașina in nămeți la nu știu ce cântare de-a lor, fapt de importanță majoră în istoria muzicii de la noi Și asta așa succint în vreo 25-30 de minuțele.
Normal, am mutat pe ProFm (erau singurele posturi românești pe care le prindeam) și acolo altă gașcă de adolescenți cu microfon, recte doi în studio și alți trei patru la telefon („Stai să te pun pe speaker să te audă și Cerebel în spate”)- în mașină în drum spre litoral. Aceleași râsete giumbușlucruri și bancuri numai de ei știute, la care noi n-aveam acces și trebuia doar să stăm ca niște fraieri rușinați și să zicem „ce mișto vă distrați băieți vrem și noi să fim cul și deștepți ca voi”.
Obosit și de „proiectu” ăsta radiofonic mut -napoi pe România Cultural unde tipa( gazda emisiunii) dă drumu la telefoane în direct. Trei adică. Pe rând, un moldovean (Iași) sfătos și înțelept care nu a descoperit încă leacu calviției și a cancerului de prostată la femei să poată spera la un Otv în direct, dar care și-a zis că-și face mâna cu un România Cultural. Acum intr-o pauză intelectuală, drept pentru care era muci și care și-a început speach-ul aproximativ; „ Îmi place muzica și astea și stimez pe domnii artiști da băgați și niște muzică populară...ăăă maramureșană”-pronunțat cu accent ardelenesc pe cât a putut el scoate la ora aia.
Băieții prind ideea din zbor si-i servesc din darbuka și drâmbă (jur) Trandafir de la Moldova-pe pariu că nu știau nimic de la Maramureș.
A doua (Botoșani) cred că era o profesoară suplinitoare care folosea limba româna ca o gazetă de perete de pe vremea socialismului care își dadea seama de rolul educațional al culturii și de-aceea invita „toți artiștii și personalitățile” și in botoșani să beneficieze și elevii și studenții de acolo de spectacole de calitate.
Al treilea era un masturbici (parcă din Mediaș sau Sibiu) care n-avea practic treabă cu nimic dar era vineri seara târziu iar el se plictisea și încerca întrebări inteligente („de ce anume țineți cont in primul rând la creearea unui spectacol”) la radio.
Ori tipii aștia tocmai terminaseră de povestit marea întâmplare a vieții lor- cum au rămas inzăpeziți la o „cântare” de la care se pare că nici nu și-au luat banii. Adică in industria sowbizului aveau o mare experiență în a forma numere de telefon de service-tractări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu